Saint Bernard-ul, salvatorul Alpilor elvetieni, este unul dintre cainii cei mai usor de recunoscut. Desi legenda potrivit careia Saint Bernard-ul cauta si salva persoanele ratacite prin Alpi este adevarata, butoiasul cu coniac din jurul gatului sau este doar un mit.
Istoricul si originea
Ca si in cazul altor rase, adevarata origine a Saint Bernard-ului este invaluita in mister. Se crede ca, cainele pe care il stim noi astazi ar proveni dintr-o rasa de talie mare, foarte veche, disparuta, cunoscuta ca molosul asiatic. Acesti caini giganti au fost imperecheati cu diferite alte rase de caini adusi de romani, atunci cand au invadat Elvetia in primele secole
i.Hr. Exista diferite speculatii potrivit carora Saint Bernard-ul s-ar trage din mastiff-ul tibetan.
Odata cu trecerea timpului, acesti caini au fost utilizati pentru a pazi fermele, pentru a pastori turmele de vite si pentru a cara diferite greutati. In cele din urma, rasa a devenit o figura familiara a caminului pentru calatori St. Bernard (Hospice of the Great St. Bernard) fondat in 1050
i.Hr. de catre arhidiaconul Bernard de Menthon. Scopul acestui lacas era sa asigure un adapost sigur pentru calatori in timpul trecerii lor prin Alpi elvetieni. In anii 1700, acesti caini erau consacrati pentru activitatile lor de salvare din Alpi. Calugarii isi luau cainii cu ei in timpul cautarilor persoanelor disparute. Abilitatea acestui caine de a gasi traseele pierdute si persoanele disparute este legendara. Odata ce cainele gasea un calator ratacit, el ii ligea fata acelei persoane pentru a o mentine constienta si se tolanea langa aceasta pentru a o incalzi. In afara faptului ca sunt considerati niste eroi, acesti caini erau, de asemenea, companioni extraordinari pentru calugari in timpul iernilor lungi si nefrecventate.
In anii 1800, rasa Saint Bernard, pe atunci cunoscuta ca „Hospice Dog”, devenise vulnerabila si numarul exemplarelor era in continua scadere. Din cauza consangvinizarii, starea lor de sanatate s-a deteriorat. Pentru a corecta acest neajuns, calugarii au decis sa utilizeze rasele Dog german, ciobanescul de Pirinei si Terra Nova pentru a conferi robustete si rezistenta rasei. In urma acestei incrucisari a aparut primul Saint Bernard cu parul lung. Acest caine avea aptitudinile si instictul nativ de a salva oamenii, dar nu reusea intotdeauna sa-si duca treaba la bun sfarsit intrucat gheata si zapada se lipeau de parul sau lung limitandu-i miscarile. Din acest motiv, calugarii foloseau acesti caini cu parul lung pentru a-i oferi ca daruri diferitilor prieteni sau cunoscuti si mai putin in operatiunile de cautare si salvare.
In 1880, cainele a fost denumit oficial Saint Benard. Popularitatea rasei s-a extins si in 1888 a fost infiintat clubul american al Saint Bernard-ului. Ulterior, American Kennel Club recunostea rasa ca membra a grupei cainilor utilitari.
Astazi rasa este recunoscuta de urmatoarele oficii si organizatii internationale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.
Aspectul exterior si dimensiunile
Saint Bernard-ul este un caine de talie mare, puternic si musculos, cu capul mare si rotund, ochii caprui inchis si nasul negru. Urechile triunghiulare si rotunjite la varfuri sunt situate in varful capului. Saint Bernard-ul are un corp puternic si masiv si o coada care atarna si este purtata usor in sus.
In ceea ce priveste aspectul blanii, Saint Bernard-ul poate fi intalnit in doua varietati. Blana cu parul scurt este deasa si bine lipita pe langa corp. Blana cu parul aspru este mai lunga si mai stufoasa pe coapse si membre. Coloritul blanii este portocaliu cu alb, roscat (rosu) cu alb, maron cu alb sau brindle (dungat pe fon alb murdar).
Saint Bernard-ul adult atinge o inaltime la nivelul greabanului de circa 61-70 cm si o greutate corporala in jur de 50-91 kg.
Personalitatea
Saint Bernard-ul este inteligent si loial stapanului sau. Este o rasa puternica, dar tandra si prietenoasa si se pare ca are un al saselea simt in ceea ce priveste detectarea vreunui potential pericol, in special a vreunei furtuni de zapada sau avalanse. Se spune ca Saint Bernard-ul are simtul mirosului atat de fin incat este in stare sa depisteze persoanele ingropate in zapada la cativa metri adancime. Saint Bernard-ul este lent in miscari, rabdator si ascultator.
Relatiile cu familia si casa
Saint Bernard-ul este afectuos si prietenos, motiv pentru care este un animalut de casa indragit. Le plac copiii, dar cand sunt in preajma copiilor mici trebuie supravegheati datorita taliei lor gigantice. Saint Bernard-ul este un caine energic, necesitand o spatiu extins pentru miscare. Sunt caini care saliveaza excesiv (balesc). Saint Bernard-ul este tolerant cu alte animalute de companie, dar trebuie supravegheat cand se afla in preajma animalutelor de talie mai mica.
Adora vremea rece, gheata si zapada. Datorita firii lor prietenoase, Saint Bernard-ul nu este cea mai grozava optiune daca va doriti un caine de paza, dar se pare ca talia lui reuseste sa intimideze si sa sperie intrusii.
Saint Bernard-ul poate fi crescut intr-un apartament de bloc, daca beneficiaza de suficienta miscare. Este relativ inactiv in interiorul caminului, astfel ca daca beneficiaza de o curte cat de mica va fi cel mai fericit. Au o toleranta scazuta fata de perioadele calduroase, spatiile incalzite si transportul cu masina.
Dresajul
Saint Bernard-ul este usor de educat, dar dresajul trebuie initiat la o varsta frageda. Sunt dornici sa va faca pe plac, fiind caini sociabili si docili.
Aspecte particulare
Saint Bernard-ul trebuie supravegheat in timpul zilelor caniculare si cu umiditate crescuta, intrucat acesta este predispus fenomenului de supraincalzire (soc caloric). Recent, popularitatea rasei a determinat pe unii crescatori lipsiti de scrupule sa produca exemplare cu anumite inclinatii spre agresivitate. Din acest motiv, asigurati-va ca achizitionati un Saint Bernard de la un crescator experimentat si de buna credinta.
Saint Bernard-ul are nevoie de o ingrijira zilnica a blanii. Ambele varietati de Saint Bernard (cu parul aspru si cu parul neted) sunt usor de intretinut. Pieptanarea si perierea cu o perie din par de porc si imbaierea numai atunci cand este absolut necesar sunt singurele lucruri pe care trebuie sa le indepliniti pentru a-i mentine Saint Bernard-ului blana in bune conditii. Aceasta rasa naparleste de doua ori pe an. Ochii care au tendinta de a lacrima excesiv trebuind controlati periodic.
Boli si afectiuni curente
Ca si in cazul altor rase, Saint Bernard-ul nu este scutit de anumite sensibilitati de ordin medical. Dintre acestea, cu o frecventa crescuta au fost semnalate urmatoarele:
- torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata animalului fiind asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia. Din acest motiv, este de preferat ca Saint Bernard-ul sa fie hranit de 2-3 ori pe zi administrandu-i-se cantitati mai mici decat sa primeasca o singura masa copioasa.
- displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat aparitia durerii, schiopaturii si artritei consecutive.
Punctele fierbinti sunt zone de dermatita umeda, puriginoasa.
- epilepsia este o afectiune a sistemului nervos care se manifesta cu predilectie in jurul varstei de 2-5 ani.
- entropionul este o afectiune a pleoapelor ce implica rasucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irita suprafata globului ocular, putand duce la probleme mult mai grave.
In plus, Saint Bernard-ul este predispus socului caloric (hipertermic), artritelor, sindromului Wobbler, afectiunilor cardiace, dermatitelor, si osteocondrozei.
Durata medie de viata a Saint Bernard-ului este de circa 8-10 ani.
